Livestream Shop Sponsori

Terrier tibetan

Terrier tibetan

Caracteristicile fizice, comportomentale și fiziologice/anatomice ale terrierului tibetan s-au păstrat până în prezent chiar și în urma creșterii în Europa, câinele existând până azi în zona de origine Tibet. Rasa este originară munților și podișului tibetan („acoperișul lumii“), unde sunt comune frigul extrem pe perioada iernii (până la minus 40°), dar și strălucirea intensă a soarelui și căldura extremă pe timp de vară. Un câine robust, energic și rezistent, terrierul tibetan îl scutește pe stăpânul său de facturi mari de la medicul veterinar.

Caracteristică fizică: blana lungă

Terrierul tibetan se distinge prin blana bogată și lungă care poate fi dreaptă sau ondulată (nu buclată). Sub aceasta stă substratul des, fin. Doar cu ajutorul acestei îmblăniri a putut supraviețui terrierul în regiunea sa de origine, fiind protejat de vânt și furtuni de nisip, cât și de razele infraroșii și împunsăturile insectelor veninoase.
Astfel, el este rezistent la orice tip de vreme și îl va însoți pe omul său oricând cu încântare, fie prin pădure, pe câmp sau la sportul canin. Nuanțele blănii acoperă o paletă largă: de la gri la cenușiu la alb cu pete aurii sau negre, crem, de la negru pur la negru cu marcaje albe. Doar culoarea maro nu este acceptată.

Dimensiuni și caracteristici fizice

Datorită taliei sale medii (40 cm înălțimea la greabăn), terrierul tibetan este potrivit ca și câine de familie, putând însoți familia în concedii fără probleme.
Cu musculatura sa puternică, depășește cu ușurință obstacole și se dovedește ca și tovarăș de nădejde la plimbări lungi și drumeții. Una dintre caracteristicile rasei o reprezintă lăbuțele mari, plate, cu pernițe evidențiate și cu îmblănire bogată între degete. Această construcție specială a lăbuțelor nu i-a asigurat doar posibilitatea de a se mișca ușor prin terenul abrupt din țara sa de origine.
Chiar și pe terenuri mai primitoare se dovedește un cățărător priceput, se prinde de rădăcini și de roci ieșite în afară, pentru a escalada munți, activitate ce îi conferă o bucurie evidentă și pe care o execută cu o viteză considerabilă.
Coada ținută inelat deasupra spatelui se agită vesel, evidențiind încântarea animalului.

Sport canin combinat cu dresaj

Terrierul tibetan se potrivește sporturilor precum Agility, Frisbee canin sau Flyball nu doar datorită detentei impresionante, ci și datorită inteligenței sale și capacității sale de înțelegere. Acestea, combinate cu temperamentul său vesel îl fac un partener ideal și în genurile Dogdancing, Dummytraining sau Tracking.
El demonstrează și spirit de echipă la antrenamentele de Obedience. Această colaborare sportivă cu câinele face pe de o parte ca activitatea împreună să fie distractivă, pe de altă parte deservește educarea nu neapărat ușoară a acestui terrier. Caracterul său puternic i-a asigurat reputația de încăpățânat. Dacă învățăm să ne facem înțeleși pe „limba“ sa și nu îl vom trata cu asprime, el va deveni un membru integrat al familiei.

Îngrijire

O dată pe săptămână se impune o îngrijire atentă a blănii, pentru a evita încâlcirea. Ochii Terrierului tibetan sunt mari, cu o privire intensă și expresivă.
Aceștia stau în general acoperiți de blana lungă, ce servea în trecut la protecția în fața vântului și soarelui puternic din Tibet. Această „podoabă capilară“ poate fi purtată însă în alte climate ușor scurtată, filată sau legată în coadă. Blana ar trebui să rămână lungă și în timpul verii, eventual puțin scurtată și doar ca excepție tunsă scurt. În caz de zăpadă, firele dintre pernițe și degete trebuie scurtate extrem, pentru a împiedica formarea de ciucuri înghețați.
Un „Terrier“ de pe acoperișul lumii?
Există totuși ceva ce nu e potrivit la terrierul tibetan: numele său! De fapt, el se numește „Tibet Apso“ (păr lung), deoarece el nu are niciun strop de sânge de terrier în vene și niciun interes să vâneze.