Livestream Shop Sponsori

Labrador Retriever

Labrador Retriever

Prin constituția sa puternică și blana sa scurtă, Labrador Retrieverul arată de la bun început ce stă ascuns în el. Este în principiu un câine de serviciu activ, care este folosit în special la vânătoare, dar care își dovedește calitățile și în alte domenii. Astfel, el este un însoțitor de nădejde în expediții de salvare sau în detectarea drogurilor. Deoarece din natura sa lipsește și doza de agresivitate, nu este potrivit ca și câine de pază, chiar dacă el își urmărește și – dacă e nevoie – ocrotește de regulă stăpânul și împrejurimile. Nu e timid cu străinii, dar poate să recunoască eventuale pericole pentru el și oamenii săi și să le înlăture.

Deoarece Labrador retrieverul are o fire deosebit de prietenoasă, el reprezintă și un câine de familie apreciat. Stăpânii care îl doresc pentru această calitate trebuie însă să țină cont de câteva caracteristici comportamentale.

Datorită creșterii sale inițiale ca și câine de lucru, Labrador retrieverul are nevoie de multă ocupație și de multă mișcare. Un animal obligat să trăiască în țarc va dezvolta anumite caracteristici negative. Tot așa se pune problema în cazul activității necesare insuficiente.
Câinele acesta iubește toate tipurile de ocupație și în special aportul – este de înțeles deoarece, fiind un câine de vânătoare, această activitate îi vine ca o mănușă. Stăpânii trebuie să aibă în vedere acest aspect în timpul plimbărilor lungi, care nu sunt de neglijat în cazul lui. Clasica aruncare a bățului reprezintă doar una dintre diversele variante de exercițiu – chiar și o mănușă lăsată să cadă intenționat va reprezenta o provocare ce-l face fericit pe membrul patruped al familiei, acesta căutând-o și aducând-o la stăpân cu cea mai mare plăcere.

Și mai potrivit este ca stăpânul să meargă alături de Labradorul său la locuri de antrenament special amenajate.
În aceste spații, câinele are ocazia de a intra în contact cu alți câini, iar dresorii pot face schimb de sfaturi.

Numeroasele caracteristici care îl fac pe labrador să fie câinele ideal de vânătoare se pot transforma într-un spațiu privat în trăsături negative. În orice caz, acest lucru se va întâmpla dacă stăpânul nu știe să administreze respectivele caracteristici. Acest câine iubește apa mai mult decât orice – astfel, în timpul plimbărilor, niciun iaz sau pârâu nu va fi omis.
Nasul său deosebit îi permite să depisteze toate lucrurile interesante pentru el, ceea ce va încetini cu siguranța avansarea sa. Dincolo de acestea, Labrador retrieverul dispune de o rezistență excelentă – stăpânul sau stăpâna trebuie deci – pe lângă a rezerva timp pentru câine – să fie totodată activi și să ofere câinelui oportunitatea de a se mișca destul, prin plimbări lungi sau ture cu bicicleta.

Labrador retrieverul este deschis, dar răbdător, fiind foarte afectuos față de copii și atașat puternic de oamenii săi. Această afecțiune se evidențiază în faptul că i-ar însoți pe stăpâni oriunde, putând însă petrece și câteva ore fără probleme de unul singur. Iar dacă are pe cineva aproape, câinele va căuta apropierea și chiar și contactul corporal cu respectiva persoană. Câinele are nevoie de recunoașterea talentelor sale. Englezii numesc acest aspect „will to please“ și anume dorința de a fi pe plac. Stăpânul sau stăpâna trebuie deci să fie darnici cu laudele când acestea sunt meritate – animalul le va aprecia.

Originea Labrador retrieverului

Spre deosebire de ce indică numele, Labradorul nu își are originea în insula canadiană omonimă, ci probabil în Newfoundland (Terranova).
În anul 1814 s-a făcut prima oară diferența între Labrador și între rasa evident mai mare și mai grea a Terra Nova. În Anglia s-a realizat separarea intenționată a acestui câine, punându-se accent pe utilizarea sa ca și câine de vânătoare. În 1870, i-a fost atribuit și numele complementar de „retriever“ ce descrie înclinația sa spre a aporta.

A durat până în iulie 1903 ca Labradorul să fie recunoscut ca și rasă independentă. După acest moment, a început să înregistreze succese la diferite expoziții, ceea ce i-a crescut popularitatea în mod evident. Din acest moment, s-a trecut și la creșterea alternativă – pe lângă câinele de serviciu cu o constituție mai ușoară – la așa-numita linie de show, cu un corp în mod evident mai compact. Combinația reușită și adeseori potrivită dintre cele două variante se numește tipul Dual Purpose și este cea care corespunde cel mai bine rasei de Labrador retriever.