Livestream Shop Sponsori

Ciobănesc islandez

Ciobănesc islandez

Câinele de Islanda (Íslenskur fjárhundur) este o rasă islandeză, recunoscută de FCI (grupa 5, secția 3). În 874 și 930 d.Hr., strămoșii câinilor de Islanda au ajuns cu vikingii în Islanda, unde îndeplineau sarcini importante în mânarea turmelor. Câinele de Islanda, aparținând de ramura spitzilor de turmă nordici, este singura rasă de câini islandeză.

Aspect fizic

Câinele islandez cu o înălțime la greabăn de până la 46 cm (femelele 42 cm) și o greutate de până la 18 kg (femelele 10-16 kg) nu este neapărat de talie medie, fiind destul de mare, și este crescut în două variante în funcție de lungimea blănii. Câinii de Islanda „cu păr scurt“ dispun de păr de suprafață de lungime medie, aspru și de un substrat al blănii dens și moale. Câinii islandezi „cu păr lung“ au un păr de suprafață lung, iar coada este stufoasă.
Părul mai scurt se găsește pe cap, pe față, pe urechi și pe partea din față a membrelor, în timp ce pieptul, gâtul și partea posterioară a membrelor prezintă un păr mai lung. În ambele variante, blana este netedă, foarte deasă și rezistentă la apă.

În cadrul canisei sunt permise mai multe culori ale blănii. Cu toate acestea, este de dorit ca o anumită culoare să domine. Posibile sunt maroniul (un roșcat mai deschis, eventual și un ton mahoniu sau auriu), crem, negru, gri sau maro ciocolatiu.
O multitudine de culori este dorită la câinii islandezi pentru a impulsiona varietatea genetică ce este amenințată. Culoarea dominantă este completată mereu cu marcaje albe, neregulate, care se prezintă în formă de mască îngustă, guler, pe față, pe piept, precum și pe glezne și pe vârful cozii. Nu ar trebui ca albul să fie culoarea dominantă. Nuanțări mai deschise se vor găsi frecvent între gât și vârful cozii, pe partea inferioară a câinelui.

Din profil, câinele islandez se prezintă ca și un dreptunghi, fiind mai lung decât înalt.
Urechile ridicate, care sunt triunghiulare dacă sunt privite atât din lateral, cât și de sus, sunt de mărime medie și foarte mobile, au canturi rigide și sunt rotunjite la vârfuri.

Ochii de mărime medie și în formă de migdală sunt închiși la culoare sau ciocolatii.

Câinele islandez are un nas ciocolatiu până la maro închis sau negru, în unele cazuri însă chiar și crem, care formează spre vârf un triunghi obtuz.

Coada poziționată sus și inelată atinge spatele.

Ca și trăsătură deosebită, câinele islandez are gheare de lup duble pe membrele posterioare, care sunt utile la cățărat și la menținut echilibrul.
Ca defecte de rasă sunt văzute mantiile negre la câinii maronii, ghearele de lup lipsă, ochii rotunzi,
bulbucați sau galbeni.

Fire

Firea acestui câinel plăcut, maleabil, dar și robust este blândă, veselă și dovedește inteligență. Câinii demonstrează o agilitate și o rezistență ce sunt ieșite din comun. De-a lungul istoriei creșterii sale, caracteristicile originare agresive au fost eliminate, deoarece câinii de turmă nu aveau ocazia să se confrunte cu animale sălbatice și serveau ca și tovarăși de joacă pentru copii.

Câinii islandezi loiali și vigilenți sunt cunoscuți pentru plăcerea de a lătra, în timp ce instinctul lor de vânătoare este doar slab dezvoltat.
Străinii sunt primiți cu încântare și curiozitate, dar fără urme de agresivitate sau frică. În ciuda independenței obișnuite la câinii de turmă, câinele islandez se potrivește bine într-o familie. Câinele ajunge la maturitate fizică în aprox. 2 ani.

Ținere și îngrijire

Ținerea câinelui islandez nu este foarte complicată în general, dar necesită mult spațiu. În faza de educare, câinii au nevoie de o apropiere umană puternică și de atenție.
Educația trebuie să fie consecventă, dar fără prea multă asprime. Ca și alți câini de turmă, acest câine jucăuș și temperamental trebuie obosit fizic și mental, pentru a se simți bine și a-și găsi echilibrul. Stăpânul unui câine islandez ar trebui deci să fie la rândul său un pasionat al activităților.

Nu este necesară o îngrijire deosebită a blănii în cazul ținerii afară, în aer liber.

Displazia de șold ce este parțial condiționată genetic apare mai degrabă rar la această rasă. Bolile sistemului muscular și a celui osos se vor observa în general doar într-o fază mai avansată, deoarece acești câini vor trăda dureri doar când acestea vor fi devenit puternice.