Livestream Shop Sponsori

Border Collie

Border Collie

Border Collie se numără printre câinii de serviciu și pază. Câinii acestei rase sunt deseori utilizați ca și paznici ai turmelor de oi. Se potrivesc însă foarte bine și ca și câini de lucru, fiind mereu dornici de a învăța.

Povestea Border Collie

Câinele Border Collie aparține de grupa de câini de turmă și cireadă, secțiunea ciobăneștilor. Denumirea rasei provine de la termenul „border line“ („linie de graniță“). Denumirea se explică prin proveniența rasei din zona de graniță dintre Anglia și Scoția. Câinele „Old Hemp“, care a trăit în perioada 1893-1901, este considerat tatăl de origine al rasei de azi. Acest câine a impresionat prin calitățile sale deosebite de pază ale turmei și a fost în consecință ales ca și mascul de pornire pentru canisă. Totuși, povestea câinelui Border Collie se extinde cu mult în trecut, deoarece deja în 1570 existau descrieri ale felului de lucru al câinelui Border Collie.
Câinele este recunoscut ca și rasă de către FCI din anul 1976.

Firea Border Collie

Câinii Border Collie sunt câini foarte alerți și inteligenți. Aceștia supraveghează atent întâmplările din jur, o activitate la care nu ar trebui să demonstreze un caracter agitat sau agresiv. Sunt animale foarte loiale, cu o capacitate de învățare pronunțată. Față de oameni și alte animale, sunt prietenoși. Chiar din acest motiv sunt folosiți și la paza oilor, fiind însă și câini de familie apreciați.
Totuși, acești câini sunt câini tipici de lucru, care vor și trebuie să aibă ocupație. Atât fizic, cât și mental, trebuie să fie mereu provocați. Dacă acești câini rapizi, rezistenți și mobili nu sunt folosiți ca și câini de turmă, se recomandă și sportul canin ca alternativă binevenită. Câinii Border Collie este foarte inteligent, rezistent și ambițios în ceea ce privește munca. Dacă au parte de exercițiu în mod corespunzător, vor fi animale foarte echilibrate, ce se încadrează foarte bine și într-o familie.
Firea lor prietenoasă și totodată de încredere și ascultătoare, a dus la întrebuințarea lor și ca și câini de salvare și de însoțire a persoanelor cu dizabilitate de vedere.

Aspect fizic și constituție corporală

Înălțimea la greabăn a unui mascul Border Collie măsoară în cazul ideal 53 cm. Femelele sunt ceva mai mici. Câinele trebuie să fie bine proporționat, să aibă un aspect mătăsos și o constituție corporală atletică. Standardul de rasă recunoaște mai multe nuanțe la acest câine.
Totuși, în cazul tuturor variantelor cromatice, culoarea albă nu trebuie să fie predominantă. Border Collie este mai cunoscut în varianta alb-neagră. Există însă și variante roșu-Merle, altele într-un model maroniu tărcat, în albastru-Merle, roșcat, albastru și alte culori. Ochii de mărime medie și ovali sunt de cele mai multe ori maro. În cazul unui Border Collie cu o blană de culoare albastru-Merle, ochii pot fi total sau parțial de culoare albastră.

Conform standardului de rasă, Border Collie sunt recunoscuți ca având 2 variante de blană.
Astfel, Border Collie poate avea o blană scurtă sau o blană lungă. Substratul este mereu des, iar câinii sunt foarte bine protejați prin acesta în fața frigului. Sub blană, câinii au o constituție sportivă, respectiv atletică. Coapsele sunt musculoase și pieptul este lat și adânc. Din punct de vedere al constituției corporale, câinii Border Collie sunt mai degrabă lungi decât înalți. Totuși, constituția corporală nu ar trebui să fie formată din unghiuri drepte. Cu acest corp, câinii se mișcă foarte fluid. Toate mișcările sunt făcute fără efort și în mod armonios, iar câinii emană calm și putere.